Grădiniţa Iosif:

 

Copiii — generaţia de mâine, cei în care dorim să investim — au posibilitatea să frecventeze în cadrul fundaţiei “Oameni pentru Oameni”, grădiniţa cu program normal “Iosif”.

Înfiinţată în anul 2000, grădiniţa are deja o istorie frumoasă şi de succes, marcată de efortul de a oferi învăţământ prescolar de calitate la costuri accesibile.

Grădiniţa a primit în anul 2004  autorizaţie provizorie de funcţionare din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iar în 2013 acreditarea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) din cadrul aceluiaşi Minister.

Conducerea gradinitei  este interesata  permanent de perfectionarea continua a cadrelor didactice – cele două educatoare care activează şi în prezent (Rahela Bercea – educatoare şi director grădiniţă, şi Anca Bradea – educatoare) având toate calificările oficiale, fiind şi titulare pe post.

Grădiniţa  funcţionează  având deschise două grupe: Nivelul I (3-4 ani) şi Nivelul II (5-6 ani).

Grădiniţa îşi desfăsoară activitatea didactică după programa şcolară oficială specifică vârstei iar ca activităţi opţionale le oferim, cu acordul părinţilor, ore în care învaţă lucruri de baza în ce priveşte folosirea calculatorului şi limba engleză.