Istoria noastră...

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăsi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci. Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică; Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor și viața veacului ce va să fie. Amin!

(Crezul niceean – 325 d.Hr.)

Noi credem că Biblia este alcătuită din Vechiul Testament (39 de cărți) și Noul Testament (27 de cărți) și este inspirată în totalitate de Duhul Sfânt, fiind Cuvântul autoritar al lui Dumnezeu. Credem că ea este infailibilă, inerantă și are autoritate unică şi finală în materie de doctrină, credinţă și conduită. (2 Timotei 3:16-17; 2 Petru 1:20)

Noi credem într-un Dumnezeu unic şi veşnic, Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânitorul tuturor lucrurilor, existând în trei persoane distincte: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, fiind cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa lor. (1 Ioan 5:7; Matei 28:19; 2 Corinteni 13:14)

Noi credem în divinitatea Domnului nostru Isus Hristos, în naşterea Sa din fecioara Maria, în viaţa Sa fără păcat, în moartea Sa ispășitoare, în învierea Sa glorioasă în trup, în înălţarea Sa la cer şi în revenirea Sa în putere și glorie pentru judecata de apoi. (Luca 1:26-35; Isaia 7:14; 9:6; 1 Corinteni 15:1-4)

Noi credem că Duhul Sfânt este o Persoană reală, egală în toate privinţele cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul, care a venit să locuiască cu cei care-L urmează pe Domnul Isus Hristos. Duhul Sfânt a fost dat ca să locuiască în inima acelora care cred în Isus Hristos, pentru a le schimba viaţa conform caracterului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt va cultiva progresiv în viaţa noastră dragoste, bucurie, răbdare, pace, bunătate, credincioşie, blândeţe şi stăpânire de sine. Duhul Sfânt lucrează prin biserică şi dă daruri care se manifestă în credincioşi; acestea sunt enumerate în 1 Corinteni 12, Romani 12, Efeseni 4:11. Deasemenea, îi convinge pe necredincioși că afirmațiile lui Dumnezeu despre păcatele lor sunt adevărate și că au nevoie de iertarea lui Dumnezeu; că Isus Hristos este neprihănit şi că a murit în locul nostru ca să ispăşească păcatele noastre; şi le vorbeşte despre judecata finală a lui Dumnezeu asupra lumii şi asupra acelora care nu-L cunosc.

Noi credem că omul este cununa creației lui Dumnezeu. El a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în vederea părtăşiei cu El, fiind prin aceasta rodul unui act conştient şi planificat al lui Dumnezeu, și nicidecum un rezultat al evoluției. Dintre toate fiinţele create pe pământ, numai omul este capabil să aibă o relaţie personală și conştientă cu Dumnezeu. Dumnezeu a făcut pe om fără prihană, perfect, dar nu desăvârşit, cu voinţa liberă de a alege binele sau răul. Omul îl poate cunoaşte pe Dumnezeu şi poate înțelege ce doreşte Creatorul de la el. Omul poate să-L iubească pe Dumnezeu, poate să I se închine şi să-L asculte. Omul este o unitate (parte materială – trupul – și parte spirituală – sufletul), are conștiință și este capabil să gândească, să comunice, să aibă sentimente, să facă alegeri responsabile. Fiind fiinţă liberă, e răspunzător înaintea lui Dumnezeu de toate faptele, vorbele şi gândurile sale.

Credem că omul, creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, a fost ademenit de Diavol, devenind neascultător de porunca lui Dumnezeu, şi astfel a intrat în lume păcatul şi blestemul. Prin căderea în păcat, omul a devenit incapabil de a trăi voia lui Dumnezeu. Păcatul este lipsa de conformitate faţă de legea morală a lui Dumnezeu în acţiune, dispoziţie sau atitudine. Toţi oamenii sunt păcătoşi. Consecinţa păcatului este moartea cu toate consecințele ce derivă din această realitate: absența prezenței lui Dumnezeu în viața lui, degradarea morală, moartea fizică și despărțirea veșnică de Dumnezeu după judecata finală.

Credem că mântuirea este scăparea omului de sub urmările călcării legilor divine. Mântuirea are de a face cu natura omului şi cu faptele lui. Omul nu se poate salva pe sine, nu se poate spăla de păcatele sale, nu se poate dezvinovăţi şi nici nu  se poate ascunde de pedeapsa pentru păcat. Omul nu-şi poate crea merite prin fapte bune ca să-şi acopere trecutul vinovat şi să dobândească mântuirea. Mântuirea este prin harul și îndurarea lui Dumnezeu. Mântuirea este un dar care ni se oferă gratuit, fără să o merităm. Sfânta Scriptură ne învaţă clar că:

• Fiul lui Dumnezeu a devenit om ca să se poată jertfi pe cruce, dându-Și viața ca preț de răscumpărare pentru sufletele noastre.

• Hristos a primit de bunăvoie să moară pe cruce. El ne-a înlocuit în pedeapsa pe care o meritam. Toată judecata lui Dumnezeu împotriva păcatului a căzut asupra lui Isus, împlinind astfel pe deplin cerințele lui Dumnezeu (care a decretat că „plata păcatului este moartea”).

• Dumnezeu a arătat apoi întregii lumi că a acceptat jertfa lui Hristos ca „plată” pentru noi, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a aşezat la dreapta Sa.

Mijlocul de mântuire este deci Domnul Isus Hristos, care a fost răstignit în locul nostru. Această mântuire săvârşită pe cruce, care se poate primi în mod gratuit, e pentru toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate sau clasă socială.

Noi credem că pentru ca omul păcătos să se poată bucura de această mântuire, el trebuie să îndeplinească două condiţii: pocăinţa şi credinţa. Ele sunt totdeauna nedespărţite.

Pocăinţa înseamnă recunoaşterea păcatului, părerea de rău pentru el, părăsirea lui şi mărturisirea lui față de Domnul, adică întoarcerea la Dumnezeu. (Luca 15:11-24)

Credinţa înseamnă a-ți pune toată încrederea în Isus Hristos care a murit pe cruce în locul nostru; este primirea de către păcătos a harului divin pe care îl oferă Dumnezeu în Hristos, spre mântuire şi viaţa veşnică. Este, în alte cuvinte, primirea lui Isus Hristos în inimile noastre ca să devină Acela care să ne conducă viața. (Ioan 1:11-13)

Noi credem că nașterea din nou este lucrarea de înnoire lăuntrică făcută de Dumnezeu în viața celor care se pocăiesc și Îl primesc pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor și Stăpân al vieții lor. Este înzestrarea omului cu o atitudine şi dispoziţie duhovnicească sfântă, care cuprinde întregul caracter, intelect, sentiment şi voinţă. Este învierea la o viaţă nouă de o calitate divină, generată de o putere divină (Duhul Sfânt) pentru o lucrare şi o răsplată divină. Naşterea din nou e lucrarea pe care o face Dumnezeu (prin Cuvântul Său și prin Duhul Sfânt) în viaţa păcătosului pentru a corespunde voinţei Sale. Naşterea din nou nu este o îmbunătăţire a vieţii, ci schimbarea radicală a vieţii. Nu este schimbarea efectului, ci a cauzei determinante; nu e curăţirea vieţii exterioare, ci a vieţii interioare. Cine nu este născut din nou nu este copil al lui Dumnezeu şi nici nu are drept la moştenirea veşnică.

Biserica Nou-Testamentară are două simboluri: Botezul şi Cina Domnului. Ele nu sunt taine.

Cuvântul grec pentru botez este „baptizo” şi înseamnă „afundare”. Botezul se face prin afundare în apă, nu prin stropire. Afundarea se face o singură dată, în numele Sfintei Treimi. Botezul este simbolul înmormântării omului vechi şi al învierii omului cel nou, a firii noi, pentru o altă viaţă – o viață trăită după Voia lui Dumnezeu. Botezul nu are calitatea de a curăţi păcatele; curăţirea păcatelor o face numai sângele Domnului Isus. Botezul însuşi este mărturia publică a individului că a primit deja această curăţire. Pentru ca cineva să fie botezat, el trebuie să primească mai întâi mântuirea, ca să aibă un cuget curat; trebuie deci să se fi pocăit față de Dumnezeu şi să fi crezut în Domnul Isus Hristos.

Cina Domnului este simbolul morţii Domnului Isus Hristos în locul nostru. Ea se compune din pâine şi vin, neamestecate. Pâinea frântă ne aminteşte de trupul Lui frânt pentru noi iar vinul ne aminteşte de Sângele vărsat pentru spălarea păcatelor noastre. Cina Domnului nu are calitatea de a ierta păcatele. Ea are doar menirea de a ne aminti că pentru iertarea păcatelor noastre a trebuit ca trupul Lui să fie frânt şi sângele Său vărsat. Pentru acest scop El a poruncit ca noi să facem Cina. Cina se poate lua de către toţi cei care şi-au mărturisit credinţa în Domnul Isus şi au fost botezaţi.

Sfinţirea este lucrarea progresivă pe care o face Dumnezeu prin Duhul Sfânt în viaţa păcătosului mântuit, pentru înnoirea caracterului și comportamentului nostru ca fii ai lui Dumnezeu. Sfinţirea are de-a face simultan cu:

• poziția noastră înaintea lui Dumnezeu (cu statutul primit de la El) în urma nașterii din nou): suntem separați de tot ce este lumesc și păcătos și puși deoparte pentru Dumnezeu.

• lucrarea prin care Duhul Sfânt produce roadele sfințeniei Sale în credinciosul care a fost „pus deoparte pentru Dumnezeu”, pe măsură ce ne încredințăm Lui și ascultăm de El. Acest proces al sfințirii durează toată viața.

În alte cuvinte, noi suntem deja „sfinți” din clipa nașterii din nou, dar în același timp ne „sfințim” pe măsură ce umblăm cu Domnul pe calea credinței. Ambele aspecte menționate sunt lucrarea Duhului Sfânt.

După învățătura Noului Testament, totalitatea credincioşilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate sau clasă socială, din toate timpurile, din cer şi de pe pământ, formează Biserica lui Hristos: Biserica Universală. Această Biserică nu e o organizaţie pământească vizibilă, ci e organismul viu, spiritual, al celor mântuiţi, adică al celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuţi din nou.

Biserica locală, după învăţătura Noului Testament, este unitatea voluntară a unui grup de credincioşi dintr-o localitate, născuţi din nou şi botezaţi pe baza mărturisirii personale a credinţei lor în Domnul Isus Hristos ca Mântuitorul lor. Ei se unesc laolaltă cu scopul de a se închina lui Dumnezeu, de a se zidi sufleteşte, de a se păstra curată credinţa şi învăţătura creştină – potrivit cu învăţăturile Noului Testament – şi de a colabora la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.

1. Moartea fizică

La moartea fizică, trupul care este din ţărână (materie) este coborât în mormânt, iar sufletul, care este de la Dumnezeu, se duce la cer. Biblia ne învață că sunt 2 stări finale veșnice diferite şi complet despărţite:

• o stare de fericire, odihnă şi desfătare, numită rai, sânul lui Avraam, locașul ceresc

• o stare de pedeapsă, de chin şi de suferinţă, numită iad, loc de chin, întunericul de afară, adâncul, etc.

2. Venirea Domnului

Domnul nostru Isus Hristos, care S-a înălţat la cer, va veni cu slavă şi strălucire pentru a face judecata celor vii şi a celor morţi. Venirea Sa va fi văzută de toţi şi se va petrece în clipa pe care o ştie doar Dumnezeu Tatăl

3. Învierea morţilor

La venirea Domnului Isus, morţii vor învia spre a se înfăţişa înaintea scaunului Lui de judecată; trupurile înviate vor fi schimbate şi ele în trupuri nemuritoare. Cu acest trup se va moşteni viaţa de veci: cei mântuiţi fericirea veşnică, iar cei nemântuiţi pedeapsa veşnică

4. Judecata de apoi

Fiecare om va fi judecat în mod drept de către Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, pentru a primi răsplata sau pedeapsa după felul său de trai în viaţa pământească

5. Starea după judecată

Cei mântuiţi vor moşteni viaţa de veci în fericirea cerească, iar cei nemântuiţi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu, în chinul veşnic, spre pedeapsa veşnică